EL ÎI FACE PE CEI SLABI PUTERNICI CA ŞI LEII | World Challenge

EL ÎI FACE PE CEI SLABI PUTERNICI CA ŞI LEII

Jim CymbalaFebruary 9, 2019

Regele David a vrut să construiască templul din Ierusalim și să zidească o clădire magnifică pentru Dumnezeu, dar Domnul i-a spus că nu va fi el cel care va ridica acel templu. În schimb, Domnul l-a ales pe fiul său Solomon. Toți slujitorii lui Israel s-au adunat la Ierusalim, și David a anunțat planul lui Dumnezeu. „El mi-a zis: „Fiul tău Solomon Îmi va zidi Casa şi curţile; căci l-am ales ca fiu al Meu; şi-i voi fi Tată.” (1 Cronici 28:6)

Alegerea lui Dumnezeu a fost clară. Pare simplu, nu? David primise deja planurile cu privire la construcție de la Dumnezeu însuși și strânsese majoritatea materialelor necesare. Tot ceea ce trebuia să facă Solomon era doar să înceapă lucrarea. Dar chiar acolo este locul eșecului. David a înțeles provocarea cu care se confrunta fiul său. În întreg capitolul îl găsim pe el încurajându-l pe Solomon: „Întăreşte-te şi lucrează.” (v.10)  Și „Întăreşte-te, îmbărbătează-te şi lucrează; nu te teme şi nu te înspăimânta. Căci Domnul Dumnezeu, Dumnezeul meu, va fi cu tine. El nu te va lăsa, nici nu te va părăsi, până se va isprăvi toată lucrarea pentru slujba Casei Domnului.” (v.20)

În ciuda faptului că Solomon era alegerea lui Dumnezeu și că avea instrucțiuni complete și toate materialele necesare, el trebuia să treacă peste teama care ne paralizează ca să nu acţionăm. Mesajul, o traducere biblică contemporană, este cel din versetul 10, „Lucrează!” Nimeni nu spune că nu vor exista opoziții sau probleme, dar prin împuternicirea Duhului, prin credință și îndrăzneală putem fi curajoși și putem înainta cu lucrarea pe care Dumnezeu ne-a chemat să o facem.

Dumnezeu ne-a chemat pe toţi să facem ceva. Isus a spus despre momentul în care se va întoarce: „Luaţi seama, vegheaţi şi rugaţi-vă; căci nu ştiţi când va veni vremea aceea.” (Marcu 13:33) Dar, din cauza fricii, nu am acţionat întotdeauna aşa cum ar fi trebuit.

Duhul Sfânt este mai mare în putere decât timiditatea și ruşinea noastră și este mai mare decât orice teamă, respingere sau eșec. Puterea Lui îi face pe cei mai slabi îndrăzneți ca şi leii. (vezi Proverbe 28:1)

Jim Cymbala a început lucrarea „Brooklyn Tabernacle” cu mai puțin de douăzeci de membri, într-o clădire mică, într-o zonă dificilă a orașului. Nativ din Brooklyn, el este un vechi prieten al lui David și al lui Gary Wilkerson.

Download PDF